Informații generale



Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CICADIT) este o structură constituită în anul 2001 (prin Decizia Rectorului Universității din București nr. 1883/31.08.2001), pentru a promova cercetarea de excelență în analiza fenomenelor teritoriale. Acreditat CNCSIS (certificat nr. 27, București, 12.IX.2006), la 5 ani după apariție (conform legii), centrul are în palmares circa 30 de contracte și granturi, precum și numeroase cărți și articole de specialitate, publicate la edituri, respectiv reviste, din țară și din străinătate.

În cadrul centrului își desfășoară activitatea 20 de doctoranzi (dintre care 3 din Moldova, Iran și Egipt), fiind de asemenea sprijinită și activitatea altor doctoranzi din străinătate (4 din Franța, 2 din Germania, 1 din Italia). Pe plan extern, se poate remarca includerea CICADIT, încă de la înființare, într-un parteneriat multianual cu Laboratorul Carta al Universității din Angers (soldat cu organizarea anuală a Conferințelor internaționale "L`Initiative enterpreneuriale et developpement regional"), precum și colaborări cu Universitatea din Potsdam.

Relațiile de colaborare s-au extins, incluzând și centre de cercetare din diferite universități, precum: Universitatea din Brest, Universitatea Lusofona din Lisabona, Universitatea din Klagenfurt, Universitatea din Tubingen, Universitatea Shippensburg, Universitatea din Nisa.